Statia de epurare Buzau....si trecem prin campiile Moldovei, si gandul imi zboara la cuvintele lui Eminescu : "dulce Romanie, tara mea de glorii, tara mea de dor "....
N am fost cu trenul pe ruta aceasta (sau pe alta) de acum trei ani (si cine stie cand "next time") dar e ca o prima oara. Si cerul , de un albastru pur si cald, cum numai in tara mea draga este, e plin de nori albi- cu gandul zbor la vata de zahar . Cerul acesta divin, si soarele prietenos si cald, imi lipsesc atat de mult! O voce batrana si muncita undeva in vagon a pomenit Braganul, si mi amintesc c a fost "granarul" Europei! Acum privesc direct la Morile Boromir, si brutariile lor trebuie sa dea cea mai dulce paine, cand e atat de "acra" painea unde sunt!
Mai este o ora pana la Ploiesti, si am plans deja de vreo cinci ori, nu mi am putut stopa lacrimile, si cand a trecut batrana acea in slapi de plastic cerand bani de o paine, si cand am privit cerul si mi amintii ce mult imi lipseste! Mi am dorit de cand ma stiu sa plec de acasa (ironia vietii!) si de atunci incoace am tot plans! Si m am rugat la Dumnezeu sa mi arate calea, si unde e inima mea, dar nu o mai gasesc Poate ca sunt prea departe de ea, poate nu stiu unde s o caut! Asa bleaga cum sunt, probabil tot vagonul a observat ca plang ca o fetita (din dragoste ranita!! ) nu ca mi ar pasa, dupa ce tocmai am deranjat o doamna cu muzica mea pe telefon ! Am preferat s o ascult "la tare", caci eu cred ca muzica e fericire, si fericirea trebuie impartasita! :) Si dupa ce m a avertizat ca "nu doar tu esti pe aici" , inainte sa apuc sa i dau replica, m a sunat mami. Dupa ce am vorbit cu mami meu, mi am cerut scuze, n a parut sa conteze pentru ea, dar a contat pentru mine. Si citind cartea Raduleascai, gandeam asa "smart" cum sunt : astept sa ma invete ceva ! :) Adevarul e ca multe lucruri poate le intuiam, dar nu le stiam cum le stie ea, caci locuieste in Romania. Respira acest aer, se plimba si alearga sub acest cer, munceste si iubeste la ea acasa. Cat imi doresc sa revin acasa, si nu pot! Sau nu exista nu pot!
E campie cat vezi cu ochii in fata mea, si grau, si alte recolte, si camp mlastinos dupa atata zapada in iarna ce a trecut, dar soarele zambeste cum nu l am vazut zambind decat aici, acasa. Dumnezeu nu poate sa fi binecuvantat locurile alea unde mi trec eu anii, daca nu le a dat soare! Nu e soare, e mai putina viata, e mai putin zambet, si e mai putin Dumnezeu! Imi e rusine sa recunosc ca nu stiu de ce sunt unde sunt! Trebuie sa gasesc (motivul).
note: trebuie sa fi fost in primavara lui 2010...o calatorie rapida acasa (si ca de multe ori in drumurile mele, caut ceva hartie si ma apuc de scris, daca am liniste..)
final note :“Home is everything you can walk to.”
― Jerry Spinelli, Stargirl
No comments:
Post a Comment